noaptea
linistea sufletului meu imbecil
abandonat in fluviul de persoane comune
ca un vint solitar care se risipeste in mare,
ma īnspaiminta mai mult decīt iubirea;
noaptea cīnd singur ma privesc in oglinda si tac
ma chinui sa nu plīng ca un copil,
si īn jur obiectele amenintatoare si violente
īmi īnghit curajul si ramin rece ca o stinca neinsufletita.
ma simt ca o balena sarutata pe frunte si apoi ucisa,
si jocul tau mortal m-a īmpins pe plaja prafuita
unde ideea ta fixa mi s-a infipt in inima ca un cui.
multa multa mare am plīns,
ca un cal am īncercat in zadar sa ma revolt
si m-am trezit cu toata iarba, care ma īnghitea ca o avalansa